05 mai 2008

Interviu cu Takuma Sato

Situatia in care se afla echipa Super Aguri in acest moment este foarte neclara. NU doar pentru presa si fani dar si pentru pilotii echipei. Duminica, camioanele echipei nu au fost lasate sa intre in paddockul din Istanbul, iar aceasta a fost o mare surpriza pentru Takuma Sato care spera ca totul sa se termine cu bine, cu ajutorul Honda.

Maine Super Aguri si potentialul investitor, Weigl Group, se vor intalni cu oficialii Honda pentru aprobarea planurilor de investitie in echipa. Asta inseamna ca marti vom sti in sfarsit soarta micutei echipe japoneze.


Au aparut stirile cum ca tirurile Super Aguri nu au fost lasate sa intre in paddockul din Turcia, ce stii despre acest lucru?
Am fost foarte surprins cand am aflat de la managerul meu. Nu am nici o idee de ce s-a ajuns aici pentru ca din cate stiu Honda nu a luat nici o decizie deocamdata, ci va lua peste cateva zile decizia daca vom concura sau nu. Am auzit ca FOM au fost informati ca nu vom concura si nu vor lasa camioanele sa intre, dar ce nu inteleg este de ce li s-a spus acest lucru intrucat nu s-a luat nici o decizie inca.

Care este situatia actuala la Super Aguri?
Inca nesigura. Asa cum stie toata lumea intelegerea cu Magma Group a cazut in ultimele momente, ceea ce a creat o mare problema pentru echipa. Toata lumea credea ca aceasta intelegere va fi dusa la bun sfarsit, am petrecut ceva timp cu Magma si eram entuziasmat de planurile lor de dezvoltare a echipei. Am fost dezamagit ca nu s-a intamplat si am concurat in Barcelona doar cu ajutorul Honda. Trebuie sa mentionez ca este putin peste o saptamana de cand aceasta intelegere a cazut, o intelegere pe care toata lumea o credea deja incheiata. Deci pentru Aguri si restul echipei este imposibil sa gaseasca o solutie noua intr-o saptamana.

Weigl a facut o oferta echipei, ce ne poti spune despre asta?
I-am intalnit la Marele Premiu al Spaniei si au o mare dorinta de a trece echipa de dificultatile cu care se confrunta. Nu par a fi speriati de provocari si ar fi un parteneriat extraordinar. Este un mare compliment pentru echipa faptul ca asa repede de la caderea intelegerii cu Magma, un alt investitor isi arata interesul in a salva echipa. Acest lucru demonstreaza ca echipa are o reputatie buna.

Deci daca echipa va accepta oferta, decizia finala va fi la Honda. Ce crezi ca vor face?
Desigur Honda a fost mereu punctul important al echipei Super Aguri. Am lucrat intotdeauna foarte bine si inteleg ca sunt intr-o pozitie dificila din cauza ca Magma a lasat echipa in ultima clipa. Dar sper ca ei vor continua sa ne ofere timp pana noua investitie va da roade. Am aratat in ultimii doi ani cat de eficienti putem fi ca o echipa mica si cu putina sansa si suport cred ca putem fi foarte competitivi.

Avem nevoie de suportul Honda mai mult ca niciodata si sper ca ei sa gaseasca o solutie satisfacatoare. Honda sunt faimosi pentru spiritul lor de curse si nu cred ca se va schimba chiar acum.

Potrivit unor rapoarte de presa, Super Aguri nu vor reusi sa treaca de aceste probleme. Cum comentezi asta?
Sincer nu vreau sa ma gandesc prea mult la asta intrucat trebuie sa ma concentrez pe curse. Este deja destul de dificil sa te concentrezi pe ce ai de facut in acest moment. Dar toate astea fiind spuse, eu personal ma gandesc deja la Suzuka 2009 unde Marele Premiu al Japoniei se va desfasura anul viitor. Stiu cat de important este acest eveniment pentru Honda, fani si desigur pentru mine. Gandul ca nu voi fi acolo este imposibil. Eu vreau doar un pachet competitiv pentru a ma lupta din rasputeri in fata miilor de fani din Japonia si din lume.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Arhiva Blog

Formula1.com - Latest Interviews

Site Info

eXTReMe Tracker
Free Page Rank Tool

Aphelyon Formula 1 Copyright © 2009 WoodMag is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template