24 aprilie 2009

Bahrain - prima sesiune de antrenamente

Formula 1 a ajuns in Bahrain unde echipele au de infruntat temperaturi in jurul a 40 de grade C, o schimbare majora fata de ultimele doua curse.

In prima sesiune de antrenamente, care tocmai s-a incheiat, vremea a fost excelenta, putin vant, insa nimic ingrijorator deocamdata. Ramane de vazut daca avertizarea meteo, in ceea ce priveste furtunile de nisip, ramane in picioare. Temperaturile vor ramane la acelasi nivel, in jurul a 40 de grade, si in restul weekendului.

Asadar, prima ora si jumatate de antrenamente tocmai s-a incheiat, iar Lewis Hamilton a fost cel mai rapid cu timpul de 1:33.647, mai rapid cu 2 zecimi decat Nick Heidfeld. Germanul a venit pe locul al doilea in ultimul minut al sesiunii, cu pneurile super-soft. La fel face si coechipierul sau, Robert Kubica, tot cu cele mai aderente pneuri ale weekendului, care in ultimele momente a venit pe locul al treilea.

Primul care a deschis seria tururilor cronometrate a fost Sebastien Bourdais, cu o prima incercare de 1:38.697. Timpii au inceput repede sa scada, in 1:33 reusind sa ajunga doar Hamilton si cei doi piloti BMW.

Foarte multe iesiri in zonele de siguranta in aceasta prima sesiune de antrenamente. Kimi Raikkonen scapa la milimetri de o coliziune cu zidul de protectie din al doilea viraj al circuitului. Finlandezul a pierdut masina in doar al doilea tur al sau, iar in urmatorul tur a reusit sa scoata cel mai rapid timp al momentului.

Un alt viraj care a scos multi piloti de pe trasa a fost combinatia 9 si 10, cel de-al doilea fiind foarte inselator, un ac de par cu apexul in coborare unde se poate bloca foarte usor frana.

Cu sase minute inainte de final, motorul lui Sebastien Buemi cedeaza in zona virajului 12, pilotul Toro Rosso fiind nevoit sa incheie sesiunea mai devreme.

Urmatoarea sesiune de antrenamente va avea loc in aceasta dupa-amiaza, la ora 14:00, ora Romaniei.


Iata timpii din prima sesiune:
  1. Lewis Hamilton 1:33.647
  2. Nick Heidfeld 1:33.907
  3. Robert Kubica 1:33.938
  4. Nico Rosberg 1:34:363
  5. Jenson Button 1:34.434
  6. Heikki Kovalainen 1:33.502
  7. Reubens Barrichello 1:34.531
  8. Felipe Massa 1:34.589
  9. Mark Webber 1:34.827
  10. Kimi Raikkonen 1:34.827
  11. Kazuki Nakajima 1:34.880
  12. Sebastian Vettel 1:34.938
  13. Nelson Piquet 1:34.974
  14. Adrian Sutil 1:35.021
  15. Jarno Trulli 1:35.036
  16. Giancarlo Fisichella 1:35.042
  17. Timo Glock 1:35.333
  18. Fernando Alonso 1:35.348
  19. Sebastian Bourdais 1:35.353
  20. Sebastian Buemi 1:35.369

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Arhiva Blog

Formula1.com - Latest Interviews

Site Info

eXTReMe Tracker
Free Page Rank Tool

Aphelyon Formula 1 Copyright © 2009 WoodMag is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template