Planurile Federatiei Internationale de Automobilism de a reduce bugetele pentru 2010 in Formula 1, si riscul ca un campionat "pe doua niveluri" s-ar putea crea drept consecinta, ii face pe cei implicati sa se gandeasca la retragerea din acest sport.
"Aceasta nu mai este Formula 1. Din aceasta cauza exista un semn de intrebare. Vom vedea ce se va intampla." a declarat Kimi Raikkonen intr-un interviu pentru BBC.
Contractul finlandezului cu Ferrari va expira in 2010, iar acesta spune ca isi va onora contractul insa pentru mai departe ramane un semn de intrebare.
"Sunt fericit unde sunt acum, am un contract pentru anul viitor, apoi este decizia mea ce voi vrea sa fac mai departe. Se pare ca nimeni nu stie ce fel de reguli vom avea.", a spus Raikkonen.
Toyota este alta voce care spune ca este posibil sa se retraga in contextul aplicarii regulamentului propus de FIA.
"Cu regulile publicate pana acum, nu ne putem inscrie pentru anul viitor. Din perspectiva Toyota sunt cateva probleme care necesita o clarificare inainte sa ne putem gandi la viitor. Vrem sa fim aici, dar acum trebuie sa reflectam serios asupra a ce vom face mai departe.", a declarat pentru Autosport Presedintele John Howett.
Conform spuselor lui Howett, sansele ca Toyota sa mai fie in Formula 1 si in 2010, sunt foarte mici, doar daca nu vor avea loc "schimbari majore" ale regulamentului propus recent.
Dorinta FIA este ca de anul viitor bugetele echipelor sa scada simtitor, pentru a permite altor echipe sa poata intra in campionat, si pentru a asigura o continuitate a Campionatului Mondial intr-un climat economic precar.
09 mai 2009
Toyota, Raikkonen ameninta cu retragerea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu