19 februarie 2008

Regulament 2008

In ultimul timp in Formula 1 au avut loc foarte multe modificari iar regulamentul a fost in
principal cel mai afectat. La sfarsitul anului trecut FIA a anuntat o modificare destul de minora a formatului calificarilor si anume duratele celor 3 sesiuni. Dar nu doar calificarile au avut de
suferit pentru sezonul 2008. Mai jos puteti gasi principalele modificari din regulamentul F1 cat si impactul pe care il vor avea acestea.




Regulamentul Tehnic, Articolul 5; Regulamentul Sportiv, Articolul 28.2

Ca si in 2007, numai motoarele omologate pot fi folosite in Campionatul din 2008. Pentru noul sezon, perimetrul acoperit de omologare a fost largit pentru a include toate elementele din Articolul 5.4 si 5.17 din Regulamentul Tehnic. Componentele la care se face referire in Articolul 5.17 pot fi schimbate fara a primi penalizari, dar numai cu piese de schimb identice. Perioada omologarii motoarelor se va intinde cel mai probabil pe cinci ani, iar echipele nu vor mai fi acum penalizate pentru prima schimbare de motor din sezon. Totusi, aceasta schimbare poate fi facuta numai daca exista o problema reala.

IMPACT: Extinderea perimetrului acoperit de omologare este un pas normal inainte. Omologarea accesoriilor motorului V8 impusa incepand cu acest sezon impiedica echipele sa cheltuiasca sume mari pentru un castig minim de performanta - cum ar fi devoltarea pompelor de combustibil. Prima schimbare de motor 'gratuita' este o modificare semnificativa a regulamentului, dar nu poate fi exploatata, caci echipa trebuie sa demonstreze o problema reala la unitatea inlocuita.

Regulamentul Tehnic, Articolul 8.2

8.2 Control electronic:
8.2.1 Toate componentele motorului si cutiei de viteze, inclusiv ambreiajul, diferentialul si toti actuatorii asociati trebuie sa fie controlati de un Electronic Control Unit (ECU) care a fost produs de un furnizor numit de FIA si dupa specificatii impuse de FIA. ECU-ul poate fi folosit numai impreuna cu software-ul aprobat de FIA si poate fi conectat la cablajul masinii, senzori si actuatori numai in modalitatea specificata de FIA.

IMPACT: Introducerea unitatii Microsoft-MES SECU (Standard Electronic Control Unit) marcheaza o schimbare semnificativa pentru ING Renault F1 Team, care inainte folosea unitatea Step 11 produsa de Magneti-Marelli. In termeni tehnici, noua unitate SECU este la jumatate in termeni de performanta fata de vechiul sistem si are un sfert din memoria aceluia. Pachetul SECU este compus din sase unitati, castigul in greutate fiind de peste 35% fata de vechea unitate. Introducerea SECU elimina mai multe sisteme de control, inclusiv controlul tractiunii si EBS-ul (engine braking system). Per total, pierderea acestor sisteme va insemna un plus de pana la 0.4 secunde pe turul cronometrat.

Regulamentul Tehnic, Articolul 13.1.1
Sistemul de acces in cockpit a fost revizuit pentru 2008 si ofera o protectie laterala imbunatatita pentru capul pilotului in comparatie cu cel folosit in 2007. Marginea de sus a lateralei sasiului este pozitionata acum cu 655 mm mai sus fata de planul re referinta (circa 20 mm mai sus fata de cel mai inalt punct in 2007) si isi mentine aceasta maxima inaltime pe o lungime de 270 mm. Proctectia capului care rezulta astfel este mai substantiala.

IMPACT: Noua proctectie a capului pilotului a fost introdusa pentru a reduce riscul accidentarii acestuia in cazul in care o masina ar trece pe deasupra alteia - asa cum s-a intamplat in Marele Premiu al Australiei in 2007. Aceasta modificare a facut echipele sa se gandeasca serios la plasamentul retrovizoarelor pentru a asigura o vizibilitate maxima. Aceasta modificare adusa regulamentului este un exemplu in plus ca FIA doreste ca Formula 1 sa ramana varful in motorsport si siguranta.

Regulamentul Tehnic, Articolul 15.1

FIA a publicat o lista cu materialele permise pentru construirea masinilor

IMPACT: Restrictia materialelor introdusa pentru 2008 inseamna ca masinile pot fi construite numai cu materiale permise. Acest lucru elimina materiale exotice si mai scumpe care erau folosite in cantitati mici de echipe, fara a forta constructorii sa faca pasi inapoi in privinta tehnologiei. Aceste restrictii au fost introduse pentru ca echipele sa nu cheltuiasca mult in sectoare din care castigul in performanta este unul mic.

Regulamentul Tehnic, Articolul 19.4.5

19.4.5 Un minim de 5.75% din combustibil trebuie sa derive din surse biologice.

IMPACT: Combustibilul folosit in Formula 1 este sub o observatie stricta inca din 1993, cand FIA a impus folosirea combustibilului fara plumb care sa respecte standardul Euro 95 aplicat combustibilului pentru masinile de strada. Inainte de 1992 in Formula 1 se folosea combustibil cu plub - cifre octanice foarte ridicate pentru a obtine o putere cat mai mare. De cand s-a impus folosirea combustibilului 'de pompa', FIA s-a asigurat ca Formula 1 este cu un pas inaintea standardelor impuse pentru masinile de productie. Introducerea unui procentaj mic de bio-combustibil anticipeaza normele pentru masinile de strada ce vor fi introduse in 2010.

Regulamentul Sportiv, Articolul 22.1

22.1 a) Va fi considerat test orice rulaj pe pista facut de un competitor inscris in Campionat in afara de:
i) evenimente promotionale sau demonstratii facute cu pneuri furnizate special pentru acest scop;
ii) antrenamente pentru pilotii tineri, adica piloti care n-au participat la niciun Eveniment din Campionatul Mondial in ultimele 24 de luni si nici n-a testat o masina de Formula 1 pentru mai mult de patru zile in aceeasi perioada de 24 de luni.

IMPACT: Excluderea evaluarii tinerilor piloti din limita anuala impusa in teste inseamna inlesnirea intrarii acestora in Formula 1; problema oferirii tinerilor piloti timp pe circuit a fost o consecinta neintentionata a limitarii testelor de anul trecut. Renault a folosit deja aceasta clauza, evaluandu-l pe Alvaro Parente, acesta fiind premiul sau pentru castigarea in 2007 a World Series by Renault. Echipele au o limita de 350 km pentru aceste zile de evaluare.

Regulamentul Sportiv, Articolul 28.1

28.1 Fiecare competitor (echipa) nu poate avea mai mult de doua masini pe care sa le poata folosi pe parcursul unui Eveniment. Orice celula de siguranta partial asamblata va fi considerata monopost in acest context daca va avea montate motorul, orice componenta a suspensiei fata, caroserie, radiatoare, rezervoare de ulei.

IMPACT: Aceasta regula inseamna disparitia masinilor de rezerva din garajele echipelor. Este o mutare logica catre sustinerea imbunatatirii eficientei din punct de vedere monetar intr-o era in care fiabilitatea este aproape totala pe intreaga linie a boxelor. Echipele vor lua probabil cu un sasiu mai putin la curse fata de anii precedenti (in majoritatea cazurilor un total de trei sasiuri pentru 2008, fata de patru pana acum).
Regulament Sportiv, Articolul 28.6
28.6 a) Fiecare pilot nu poate folosi mai mult de o cutie de viteze pentru patru Mari Premii consecutive la care participa echipa sa. Daca un pilot va folosi o cutie de viteze schimbata va fi retrogradat cu cate cinci pozitii pe grila de start de fiecare data cand cutia este inlocuita. Daca pilotul termina o cursa, atunci cutia de viteze gasita montata pe masina la sfarsitul Evenimentului trebuie folosita la alte trei Evenimente (Mari Premii). Orice pilot care nu termina cursa in primul, al doilea sau al treilea din cele patru Mari Premii impuse din motive care nu tin de el sau echipa, atunci acesta poate lua startul in urmatorul Mare Premiu cu o alta cutie de viteze fara a fi penalizat.

d) La al doilea, al treilea si al patrulea Eveniment sigiliile pot fi rupte o singura fata, sub supraveghere si in orice moment inainte de startul sesiunii de calificari, dar numai pentru modificarea rapoartelor. De asemenea, rapoartele de viteza pot fi schimbate sub supraveghere cu alte piese identice in orice moment al Evenimentului in cazul in care delegatul tehnic al FIA ajunge la concluzia ca exista dovezi fizice evidente asupra componentelor in cauza si ca aceste schimbari nu se fac in mod sistematic.

IMPACT: Dupa introducerea motoarelor cu 'durata lunga de viata' in 2004, acest principiu a fost largit pentru a include si cutiile de viteze. Fiecare cutie de viteze trebuie sa reziste patru 'evenimente' (adica sambata si duminica unui Mare Premiu), o restrictie semnificativa fata de 2007 cand un Mare Premiu era 'suficient' pentru o cutie de viteze. Renault a muncit mult pentru a asigura nivelul de fiabilitate necesar fara a compromite mecanismul de 'schimbare rapida' a treptelor de viteza. Rapoartele pot fi schimbate in continuare o data per weekend pentru a intalni cerintele circuitului pe care se alearga.

Regulamentul Sportiv, Articolul 29.1

29.1 b) De la inceputul ultimei parti a calificarilor si pana la startul in cursa nu se poate adauga si nici scoate combustibil din nicio masina care trece in a treia parte a calificarilor (...)

IMPACT: Avand in vedere interzicerea realimentarii dupa sfarsitul calificarilor si pana la cursa, formatul se aseamana mai mult cu cel introdus in 2003, calificari cu un singur tur cronometrat, masinile avand aceeasi cantitate de combustibil in primul stint al cursei. Aceasta modificare va duce la stint-uri mai scurte in prima parte a cursei, Renault fiind cei care au initiat acest trend in 2003; daca strategiile bazate pe finalul cursei au fost de urmat in 2007, in 2008 se va pune accent pe primele stint-uri.

Regulamentul Sportiv, Articolul 33

33) Sesiunea de calificari

33.1 Sesiunea de calificari va avea loc cu o zi inainte de cursa de la ora 14.00 la ora 15.00. Sesiunea se va desfasura dupa urmatorul program:

a) De la 14.00 la 14.20 (Q1) tuturor masinilor le va fi permisa iesirea pe circuit si la sfaristul acestei perioade celor mai lente sapte masini li se va interzice sa mai participe in urmatoarele parti ale sesiunii. Timpii pe turul de circuit reusiti de celelalte 17 masini vor fi stersi.

b) De la 14.27 la 14.42 (Q2) cele 17 masini ramase vor putea iesi pe circuit si la sfaristul acestei perioade celor mai lente sapte masini li se va interzice participarea in urmatoarea parte a sesiunii. Timpii pe turul de circuit reusiti de celelalte 10 masini ramase vor fi stersi.

c) De la 14.50 la 15 (Q3) cele 10 masini ramase vor putea iesi pe circuit. Procedura de mai sus este bazata pe o inscriere de 24 de masini in Campionat. Daca numai 22 de masini vor fi inscrise, atunci numai sase masini vor fi exluse dupa Q1 si Q2.

IMPACT: Mutarea la formatul 20/15/10, impreuna cu Articolul 29.1, va elimina perioada de ardere a combustibilului de la startul celei de-a treia parti. Noul format va creste si mai mult tensiunea eliminarii, caci in fiecare parte timpul de stabilire a unui tur rapid va fi din ce in ce mai mic. Eliminarea posibilitatii de a realimenta dupa calificari va insemna si disparitia fenomenului de asteptare pe linia boxelor la semafor, caci nu mai exista presiunea completarii unui numar cat mai mare de tururi pentru a primi cat mai mult combustibil inapoi, cum a fost cazul in 2007.

In plus fata de modificarile subliniate mai sus, se discuta in continuare alte modificari atat in Regulamentul Tehnic, cat si in cel Sportiv. In mare parte acestea servesc clarificarii situatiilor ambigue care au aparut in 2007 incluzand: ce pneuri trebuie folosite cand cursa incepe sub Safety Car (cazul Japonia 2007); redefinirea distantei fata de masina din fata cand se ruleaza sub Safety Car (tot Japonia 2007); o definire explicita a modalitatii de masurare a temperaturii aerului si combustibilului (Japonia 2007).


Sursa: Sport365.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Formula1.com - Latest Interviews

Site Info

eXTReMe Tracker
Free Page Rank Tool

Aphelyon Formula 1 Copyright © 2009 WoodMag is Designed by Ipietoon for Free Blogger Template