Sistemul F-Duct va fi interzis incepand din 2011, au decis echipele, din motive de securitate si teama ca acesta ar putea aduce costuri suplimentare.
"Este o solutie foarte inteligenta, felicitari celor care au inventat-o, insa unele dintre cele vazute in acest weekend par duse la extrem atunci cand vezi pilotii ca piloteaza cu o mana sau chiar fara niciuna pe volan. Drept urmare, cred ca este o problema atat de securitate cat si de costuri pe care trebuie sa o luam in considerare", a spus seful echipei Red Bull, Christian Horner.
Horner se refera in special la sistemul de pe masinile Ferrari, care se activeaza prin lipirea mainii stangi de laterala monococului. Fernando Alonso a fost surprins de cateva ori in acest weekend conducand cu o mana sau chiar fara nici una pe linia dreapta, atunci cand spaniolul trebuia sa modifice si balansul franelor in acelasi timp.
Spaniolul a declarat insa ca echipa italiana va veni in urmatoarele curse cu un sistem "mai confortabil".
Solutia gasita de McLaren i se va alatura controversatului difuzor dublu, care a fost prima data introdus de Brawn la inceputul sezonului trecut. Ambele sisteme vor disparea la sfarsitul acestui sezon.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu